Simona Halep la Roland Garros: Rusoaica Alisa Kleibanova, adversara din primul tur. Cu cine joacă Sorana Cîrstea și Victor Hănescu

Simona Halep la Roland Garros: Rusoaica Alisa Kleibanova, adversara din primul tur. Cu cine joacă Sorana Cîrstea și Victor Hănescu
Publicat: 23/05/2014, 14:29
Actualizat: 29/09/2018, 18:38

Halep și Kleibanova s-au mai întâlnit până în prezent de două ori și de fiecare dată a câștigat jucătoarea română, cu scorul de 6-4, 7-6 (5), în turul doi al Australian Open, ediția 2011, și cu scorul de 6-1, 6-1, anul trecut, în sferturile de finală ale turneului Premier de la Moscova.

Soarna Cîrstea, locul 27 WTA și cap de serie numărul 26, va juca în turul întâi cu o sportivă venită din calificări, la fel ca Alexandra Cadanțu, locul 80 WTA.

În schimb, Monica Niculescu, locul 75 WTA, o va avea ca adversară pe Kaia Kanepi din Estonia, locul 26 WTA și cap de serie numărul 25. Ele s-au mai întâlnit o dată, în turul întâi al US Open, în 2008, când Kanepi s-a impus cu 6-0, 6-3.

Pe tabloul masculin, Victor Hănescu, locul ATP, va juca împotriva francezului Gael Monfils, locul 24 ATP și cap de serie numărul 23 (scor 2-2 în întâlnirile directe).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini sfâșietoare într-o grădină zoologică. O femelă cimpanzeu își plânge puiul mort de luni de...
TOP 50 vedete care au crezut că nu le vede nimeni, dar… Anna Lesko, Andreea...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO. B-21 Raider, „primul avion militar de generația a 6-a din lume”, este cel...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Șocant: cum a aflat Bianca Brad că suferă de cancer mamar! „Într-o noapte m-am trezit...
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
A murit Dana Rotariu, soția fostului mare fotbalist Iosif Rotariu: „Din păcate, viața este crudă” Dana...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Călătorie EPICĂ în plin război! De la Paris la BUCUREȘTI, prin...
Se schimbă legea pentru TOȚI POSESORII de mașini din România: "Acest lucru să nu se...
Scandalul Coldea, văzut de Traian Băsescu: Un infractor pensionar
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Ceaușescu și cocoșii de munte. „Cine îl putea opri să nu comită şi această faptă...
×